Costuri de deținere
Costurile de deținere sunt cele asociate stocării stocurilor care rămân vândute. Aceste costuri reprezintă o componentă a costurilor totale de inventar, alături de costurile de comandă și lipsă. Costurile de deținere ale unei firme includ prețul bunurilor deteriorate sau deteriorate, precum și cel al spațiului de depozitare, al forței de muncă și al asigurărilor.
Înțelegerea costurilor de deținere
Minimizarea costurilor de inventar este o strategie importantă de gestionare a lanțului de aprovizionare. Inventarul este un cont de activ care necesită o cantitate mare de cheltuieli în numerar, iar deciziile privind cheltuielile cu inventarul pot reduce cantitatea de numerar disponibilă în alte scopuri. De exemplu, creșterea soldului de inventar cu 10.000 de dolari înseamnă că este disponibilă mai puțină numerar pentru a opera afacerea în fiecare lună. Această situație este considerată un cost de oportunitate.
Metodele de reducere a costurilor
O modalitate de a se asigura că o companie are bani suficienți pentru a-și conduce operațiunile este de a vinde stocuri și de a colecta plățile rapid. Numărul cât mai devreme este încasat de la clienți, iar firma mai mică trebuie să vină în numerar pentru a continua operațiunile. Întreprinderile măsoară frecvența încasărilor de numerar folosind raportul cifrei de afaceri din stoc, care este calculat ca costul bunurilor vândute (COGS) împărțit la inventarul mediu.
De exemplu, o companie care are un milion de dolari în costul mărfurilor vândute și un sold de inventar de 200.000 USD are un raport de cifră de 5. Scopul este de a crește vânzările și de a reduce cantitatea necesară de inventar, astfel încât raportul de cifră să crească.
O altă strategie importantă de minimizare a costurilor de deținere și a altor cheltuieli de inventar este calcularea unui punct de reordonare sau a nivelului de inventar care avertizează compania pentru a comanda mai multe stocuri de la un furnizor. Un punct de reordonare precis permite firmei să completeze comenzile clienților fără a cheltui în stocarea stocurilor. Companiile care folosesc un punct de înregistrare evită costurile de penurie, ceea ce reprezintă riscul de a pierde o comandă a clienților din cauza nivelului scăzut al inventarului.
Punctul de reordonare ia în considerare cât timp durează pentru a primi o comandă de la un furnizor, precum și nivelul săptămânal sau lunar al vânzărilor de produse. Un punct de reordonare ajută compania să calculeze cantitatea de comandă economică (EOQ) sau cantitatea ideală de inventar care ar trebui comandată de la un furnizor. EOQ poate fi calculat folosind software de inventar.
Exemplu de costuri de deținere
Presupunem că ABC Manufacturing produce mobilă care este depozitată într-un depozit și apoi livrată către comercianții cu amănuntul. ABC trebuie să închirieze sau să cumpere spațiul depozitului și să plătească utilitățile, asigurarea și securitatea locației. De asemenea, compania trebuie să plătească personalul pentru a muta stocurile în depozit și apoi să încarce marfa vândută pe camioane pentru transport. Firma are un anumit risc ca mobilierul să poată fi deteriorat pe măsură ce este mutat în și în afara depozitului.
Compararea conturilor de investiții Denumirea furnizorului Descrierea divulgatorului de publicitate × Ofertele care apar în acest tabel provin din parteneriate de la care Investopedia primește compensații.