Explicarea lumii prin analiza macroeconomică

Când prețul unui produs pe care doriți să îl cumpărați crește, acesta vă afectează. Dar de ce crește prețul? Cererea este mai mare decât oferta? Costul crește din cauza materiilor prime necesare pentru realizarea acestuia? Sau este un război într-o țară necunoscută care afectează prețul? Pentru a răspunde la aceste întrebări, trebuie să apelăm la macroeconomie.

Cheie de luat cu cheie

• Macroeconomia este ramura economiei care studiază economia în ansamblu.
• Macroeconomia se concentrează pe trei lucruri: producția națională, șomajul și inflația.
• Guvernele pot folosi politica macroeconomică, inclusiv politica monetară și fiscală pentru stabilizarea economiei.
• Băncile centrale folosesc politica monetară pentru a crește sau a reduce oferta de bani și folosesc politica fiscală pentru a ajusta cheltuielile guvernamentale.

Ce este macroeconomia?

Macroeconomia este studiul comportamentului economiei în ansamblu. Acest lucru este diferit de microeconomie, care se concentrează mai mult pe indivizi și modul în care iau decizii economice. În timp ce microeconomia analizează factorii singulari care afectează deciziile individuale, macroeconomia studiază factorii economici generali.

Macroeconomia este foarte complicată, cu mulți factori care o influențează. Acești factori sunt analizați cu diverși indicatori economici care ne spun despre starea generală de sănătate a economiei.

Biroul american de analiză economică oferă statistici macroeconomice oficiale.

Macroeconomiștii încearcă să prevadă condiții economice pentru a ajuta consumatorii, firmele și guvernele să ia decizii mai bune:

• Consumatorii doresc să știe cât de ușor va fi găsirea de muncă, cât va costa achiziționarea de bunuri și servicii pe piață sau cât ar putea să coste împrumutul de bani.
• Întreprinderile folosesc analiza macroeconomică pentru a determina dacă extinderea producției va fi binevenită de către piață. Consumatorii vor avea suficienți bani pentru a cumpăra produsele sau produsele vor sta pe rafturi și să adune praf?
• Guvernele apelează la macroeconomie atunci când bugetează cheltuielile, creează impozite, decide ratele dobânzii și ia decizii de politică.

Analiza macroeconomică se concentrează pe trei aspecte - producția națională (măsurată prin produsul intern brut), șomajul și inflația, pe care le analizăm mai jos.

Explicarea lumii cu analiza macroeconomică

Produsul intern brut (PIB)

Produsul, cel mai important concept de macroeconomie, se referă la cantitatea totală de bunuri și servicii pe care o țară o produce, cunoscută în mod obișnuit ca produs intern brut (PIB). Această cifră este ca o imagine a economiei la un moment dat.

Când ne referim la PIB, macroeconomiștii tind să folosească PIB-ul real, ceea ce ține cont de inflație, spre deosebire de PIB-ul nominal, care reflectă doar modificările prețurilor. Cifra nominală a PIB este mai mare dacă inflația crește de la an la an, deci nu este neapărat indică a nivelurilor de producție mai mari, doar a prețurilor mai mari.

Unul dezavantaj al PIB este că informațiile trebuie colectate după trecerea unei perioade de timp specificate, o cifră pentru PIB astăzi ar trebui să fie o estimare. PIB-ul este totuși un pas important în analiza macroeconomică. Odată ce o serie de cifre sunt colectate într-o perioadă de timp, acestea pot fi comparate, iar economiștii și investitorii pot începe să descifreze ciclurile de afaceri, care sunt alcătuite din perioadele care alternează între recesiunile economice (slumps) și expansiunile (boom-uri) care apar peste orar.

De acolo putem începe să analizăm motivele pentru care au avut loc ciclurile, care ar putea fi politica guvernamentală, comportamentul consumatorilor sau fenomenele internaționale, printre altele. Desigur, aceste cifre pot fi, de asemenea, comparate între economii. Prin urmare, putem determina care țări străine sunt puternice sau slabe din punct de vedere economic.

Pe baza a ceea ce învață din trecut, analiștii pot începe apoi să prevadă starea viitoare a economiei. Este important să ne amintim că ceea ce determină comportamentul uman și, în cele din urmă, economia nu poate fi niciodată prognozată complet.

Rata șomajului

Rata șomajului indică macroeconomiștilor câte persoane din grupul de forță de muncă disponibil (forța de muncă) nu pot găsi un loc de muncă.

Macroeconomiștii sunt de acord atunci când economia este martoră la o creștere de la o perioadă la alta, ceea ce este indicat în rata de creștere a PIB, nivelurile șomajului tind să fie scăzute. Acest lucru se datorează faptului că, odată cu creșterea nivelului PIB (real), știm că producția este mai mare și, prin urmare, este nevoie de mai mulți muncitori pentru a ține pasul cu nivelurile mai mari de producție.

Inflația ca factor

Al treilea factor principal pe care îl analizează macroeconomii este rata inflației sau rata la care prețurile cresc. Inflația este măsurată în primul rând în două moduri: prin Indicele prețurilor de consum (IPC) și deflactorul PIB. IPC oferă prețul curent al unui coș selectat de bunuri și servicii care este actualizat periodic. Deficientul PIB este raportul dintre PIB-ul nominal și PIB-ul real.

Dacă PIB-ul nominal este mai mare decât PIB-ul real, putem presupune că prețurile bunurilor și serviciilor au crescut. Atât IPC, cât și deflatorul PIB tind să se deplaseze în aceeași direcție și diferă cu mai puțin de 1%.

Cererea și venitul disponibil

Ceea ce determină în final producția este cererea. Cererea vine de la consumatori (pentru investiții sau economii, rezidențiale și legate de afaceri), de la guvern (cheltuieli pentru bunuri și servicii ale angajaților federali), precum și din importuri și exporturi.

Cu toate acestea, cererea nu va stabili cât de mult se produce. Ceea ce solicită consumatorii nu este neapărat ceea ce își pot permite să cumpere, așa că pentru a determina cererea, trebuie să se măsoare și venitul disponibil al consumatorului. Aceasta este suma de bani rămasă pentru cheltuieli și / sau investiții după impozite.

Venitul disponibil este diferit de venitul discreționar, care este venitul după impozitare, mai puțin plățile pentru menținerea nivelului de trai al unei persoane.

Pentru a calcula venitul disponibil, trebuie să se cuantifice și salariile unui lucrător. Salariul este o funcție a două componente principale: salariul minim pentru care vor lucra angajații și suma pe care angajatorii sunt dispuși să o plătească pentru a păstra angajatul. Dat fiind că cererea și oferta merg mână în mână, nivelul salariilor va avea de suferit în perioadele de șomaj ridicat și va prospera atunci când nivelul șomajului este scăzut.

Cererea va determina, în mod inerent, oferta (nivelurile de producție) și va ajunge la un echilibru. Dar pentru a alimenta cererea și oferta, este nevoie de bani. Banca centrală a unei țări (Rezerva Federală din SUA) pune de obicei bani în circulație în economie. Suma tuturor cererilor individuale determină câți bani sunt necesari în economie. Pentru a determina acest lucru, economiștii privesc PIB-ul nominal, care măsoară nivelul agregat al tranzacțiilor, pentru a determina un nivel adecvat al ofertei de bani.

Ce poate face guvernul

Există două modalități prin care guvernul pune în aplicare politica macroeconomică. Atât politica monetară cât și cea fiscală sunt instrumente care contribuie la stabilizarea economiei unei țări. Mai jos, aruncăm o privire la modul în care funcționează fiecare.

Politică monetară

Un exemplu simplu de politică monetară este operațiunile de piață deschisă ale băncii centrale. Când va fi nevoie să crească numerar în economie, banca centrală va cumpăra obligațiuni guvernamentale (extindere monetară). Aceste valori mobiliare permit băncii centrale să injecteze economia cu o ofertă imediată de numerar. La rândul său, ratele dobânzilor - costul împrumutului de bani - sunt reduse, deoarece cererea de obligațiuni va crește prețul lor și va împinge rata dobânzii în jos. În teorie, mai multe persoane și companii vor cumpăra și investi. Cererea de bunuri și servicii va crește și, ca urmare, producția va crește. Pentru a face față nivelului crescut de producție, nivelul șomajului ar trebui să scadă și salariile ar trebui să crească.

Pe de altă parte, atunci când banca centrală trebuie să absoarbă bani în plus în economie și să reducă nivelul inflației în jos, acesta își va vinde facturile T. Aceasta va avea ca rezultat dobânzi mai mari (mai puțin împrumuturi, mai puține cheltuieli și investiții) și o cerere mai mică, ceea ce va duce la reducerea nivelului prețurilor (inflație) și va avea ca rezultat o producție mai mică.

Politica fiscala

Guvernul poate, de asemenea, să majoreze impozitele sau să reducă cheltuielile guvernamentale pentru a realiza o contracție fiscală. Aceasta scade producția reală, deoarece mai puține cheltuieli guvernamentale înseamnă un venit mai puțin disponibil pentru consumatori. Și, deoarece salariile mai multor consumatori vor merge la taxe, cererea va scădea și ea.

O extindere fiscală a guvernului ar însemna scăderea impozitelor sau creșterea cheltuielilor guvernamentale. Oricum ar fi, rezultatul va fi o creștere a producției reale, deoarece guvernul va agita cererea odată cu creșterea cheltuielilor. Între timp, un consumator cu venituri mai disponibile va fi dispus să cumpere mai mult.

Un guvern va tinde să utilizeze o combinație de opțiuni atât monetare cât și fiscale atunci când va stabili politici care se ocupă de economie.

Linia de jos

Performanța economiei este importantă pentru noi toți. Analizăm economia analizând în primul rând producția națională, șomajul și inflația. Deși consumatorii sunt cei care determină în final direcția economiei, guvernele o influențează și prin politica fiscală și monetară.