Economie keynesiană
Economia keynesiană este o teorie economică a cheltuielilor totale în economie și a efectelor acesteia asupra producției și inflației. Economia keynesiană a fost dezvoltată de economistul britanic John Maynard Keynes în anii 1930, în încercarea de a înțelege Marea Depresiune. Keynes a pledat pentru creșterea cheltuielilor guvernamentale și reducerea impozitelor pentru a stimula cererea și a scoate economia globală din depresie.
Ulterior, economia keynesiană a fost utilizată pentru a face referire la conceptul că performanța economică optimă ar putea fi obținută - și prevenirea unor crize economice - prin influențarea cererii agregate prin stabilizarea activiștilor și a politicilor de intervenție economică din partea guvernului. Economia keynesiană este considerată o teorie a „cererii” care se concentrează pe schimbările pe termen scurt.
Cheie de luat cu cheie
- Economie keynesiană se concentrează pe utilizarea politicii guvernamentale active pentru a gestiona cererea agregată pentru a aborda sau a preveni recesiunile economice.
- Keynes și-a dezvoltat teoriile ca răspuns la Marea Depresiune și a fost extrem de critic pentru argumentele economice clasice conform cărora forțele și stimulentele economice naturale ar fi suficiente pentru a ajuta economia să se redreseze.
- Politica fiscală și monetară activistă sunt instrumentele primare recomandate de economiștii keynesieni pentru gestionarea economiei și combaterea șomajului.
Economie keynesiană
Înțelegerea economiei keynesiene
Economia keynesiană a reprezentat un nou mod de a privi cheltuielile, producția și inflația. Anterior, gândirea economică clasică a susținut că modificările ciclice ale ocupării forței de muncă și ale producției economice ar fi modeste și auto-reglatoare. Conform acestei teorii clasice, dacă cererea agregată în economie ar scădea, slăbiciunea rezultată în producție și locuri de muncă ar precipita o scădere a prețurilor și a salariilor. Un nivel mai scăzut de inflație și salarii ar induce angajatorii să facă investiții de capital și să angajeze mai multe persoane, stimulând ocuparea forței de muncă și restabilind creșterea economică. Adâncimea și severitatea Marii Depresiuni au testat însă sever această ipoteză.
Keynes a menținut în cartea sa generală, The General Theory of Employment, Interest and Money și alte lucrări care, în timpul recesiunilor, rigiditățile structurale și anumite caracteristici ale economiilor de piață ar agrava slăbiciunea economică și ar face ca cererea agregată să scufunde în continuare.
De exemplu, economia keynesiană contestă noțiunea de către unii economiști că salariile mai mici pot restabili angajarea deplină, argumentând că angajatorii nu vor adăuga angajați pentru a produce bunuri care nu pot fi vândute, deoarece cererea este slabă. În mod similar, condițiile comerciale proaste pot determina companiile să reducă investițiile de capital, mai degrabă decât să profite de prețuri mai mici pentru a investi în instalații și echipamente noi. Acest lucru ar avea, de asemenea, efectul de a reduce cheltuielile generale și ocuparea forței de muncă.
Economia keynesiană și Marea Depresiune
Economia keynesiană este uneori denumită „economia depresiei”, deoarece teoria generală a lui Keynes a fost scrisă într-o perioadă de depresie profundă, nu numai în țara sa natală a Regatului Unit, ci în întreaga lume. Celebra carte din 1936 a fost informată prin fenomene economice direct observabile apărute în timpul Marii Depresiuni, care nu puteau fi explicate prin teoria economică clasică.
În teoria economică clasică, se susține că producția și prețurile vor reveni în cele din urmă la o stare de echilibru, dar Marea Depresie părea să contracareze această teorie. Producția a fost scăzută, iar șomajul a rămas ridicat în această perioadă. Marea Depresiune l-a inspirat pe Keynes să se gândească diferit la natura economiei. Din aceste teorii, el a stabilit aplicații din lumea reală care ar putea avea implicații pentru o societate aflată în criză economică.
Keynes a respins ideea că economia va reveni la o stare naturală de echilibru. În schimb, el a susținut că, odată cu declinul economic, orice motiv ar fi, frica și tenebrele pe care le generează între întreprinderi și investitori vor tinde să se autoîmplinească și pot duce la o perioadă susținută de activitate economică deprimată și șomaj. Ca răspuns la acest lucru, Keynes a pledat pentru o politică fiscală contraciclică în care, în perioadele de criză economică, guvernul ar trebui să întreprindă cheltuieli cu deficit pentru a compensa declinul investițiilor și a stimula cheltuielile consumatorilor pentru a stabiliza cererea agregată. (Pentru mai multe, citiți Poate economia keynesiană să reducă ciclurile boom-bust?)
La acea vreme, Keynes era extrem de critic față de guvernul britanic. Guvernul a redus cheltuielile de bunăstare și a crescut impozitele pentru a echilibra cărțile naționale. Keynes a spus că acest lucru nu va încuraja oamenii să-și cheltuiască banii, lăsând astfel economia nestimulată și incapabilă să se recupereze și să revină la un stat de succes. În schimb, el a propus ca guvernul să cheltuiască mai mulți bani, ceea ce ar crește cererea consumatorilor în economie. La rândul său, aceasta ar conduce la o creștere a activității economice globale, al cărei rezultat natural ar fi recuperarea și reducerea șomajului.
De asemenea, Keynes a criticat ideea economiei excesive, cu excepția cazului în care a fost pentru un scop specific, cum ar fi pensionarea sau educația. El a considerat că este periculos pentru economie, deoarece mai mulți bani stau stagnati, cu atât mai puțini bani în economie stimulează creșterea. Aceasta a fost o altă dintre teoriile lui Keynes orientată spre prevenirea depresiilor economice profunde.
Atât economiștii clasici, cât și avocații pieței libere au criticat abordarea lui Keynes. Aceste două școli de gândire susțin că piața se autoreglează și întreprinderile care răspund la stimulente economice o vor readuce în mod inevitabil la o stare de echilibru. Pe de altă parte, Keynes, care scria în timp ce lumea era îmbrăcată într-o perioadă de depresie economică profundă, nu era la fel de optimist cu privire la echilibrul natural al pieței. El a crezut că guvernul este într-o poziție mai bună decât forțele pieței când a venit să creeze o economie robustă.
Economia keynesiană și politica fiscală
Efectul multiplicator este una dintre componentele principale ale politicii fiscale anticiclice keynesiene. În conformitate cu teoria lui Keynes privind stimulul fiscal, o injecție a cheltuielilor guvernamentale duce în cele din urmă la o activitate de afaceri adăugată și chiar mai multe cheltuieli. Această teorie propune că cheltuielile sporesc producția agregată și generează mai mult venit. Dacă lucrătorii sunt dispuși să-și cheltuiască venitul suplimentar, creșterea produsului intern brut (PIB) ar putea fi chiar mai mare decât valoarea inițială a stimulului.
Mărimea multiplicatorului keynesian este direct legată de înclinația marginală de a consuma. Conceptul său este simplu. Cheltuielile de la un consumator devin venituri pentru un alt lucrător. Venitul lucrătorului poate fi apoi cheltuit și ciclul continuă. Keynes și adepții săi credeau că indivizii ar trebui să economisească mai puțin și să cheltuiască mai mult, ridicându-și înclinația marginală de a consuma pentru a efectua o ocupație deplină și creșterea economică.
În acest fel, un dolar cheltuit în stimul fiscal creează în cele din urmă mai mult de un dolar în creștere. Aceasta părea a fi o lovitură de stat pentru economiștii guvernamentali, care ar putea justifica proiectele de cheltuieli populare la nivel național.
Această teorie a fost paradigma dominantă în economia academică timp de zeci de ani. În cele din urmă, alți economiști, precum Milton Friedman și Murray Rothbard, au arătat că modelul keynesian a prezentat greșit relația dintre economii, investiții și creștere economică. Mulți economiști încă se bazează pe modele generate de multiplicatori, deși majoritatea recunosc că stimulentul fiscal este mult mai puțin eficient decât sugerează modelul multiplicator inițial.
Multiplicatorul fiscal asociat în mod obișnuit cu teoria keynesiană este unul dintre cei doi mari multiplicatori ai macroeconomiei. Celălalt multiplicator este cunoscut sub numele de multiplicatorul de bani. Acest multiplicator se referă la procesul de creare a banilor care rezultă dintr-un sistem bancar de rezerve fracționate. Multiplicatorul de bani este mai puțin controversat decât omologul său fiscal keynesian.
Economia keynesiană și politica monetară
Economia keynesiană se concentrează pe soluții la cerere pentru perioade recesionare. Intervenția guvernului în procesele economice este o parte importantă a arsenalului keynesian pentru combaterea șomajului, a subocupării și a cererii economice scăzute. Accentul pe intervenția directă a guvernului în economie îi pune pe teoreticienii keynesieni în contradicție cu cei care susțin o implicare limitată a guvernului pe piețe. Reducerea ratelor dobânzii este o modalitate prin care guvernele pot interveni în mod semnificativ în sistemele economice, generând astfel cerere economică activă. Teoreticienii keynesieni susțin că economiile nu se stabilesc foarte repede și necesită o intervenție activă care stimulează cererea pe termen scurt în economie. Potrivit acestora, salariile și ocuparea forței de muncă sunt mai lent pentru a răspunde nevoilor pieței și necesită o intervenție guvernamentală pentru a rămâne pe calea cea bună.
De asemenea, prețurile nu reacționează rapid și se schimbă treptat doar atunci când se fac intervenții în politica monetară. Această modificare lentă a prețurilor, apoi, face posibilă utilizarea ofertei de bani ca instrument și modificarea ratelor dobânzii pentru a încuraja împrumuturile și împrumuturile. Creșterile pe termen scurt ale cererii inițiate de reducerile dobânzii revigorează sistemul economic și restabilesc forța de muncă și cererea de servicii. Noua activitate economică alimentează apoi creșterea continuă și ocuparea forței de muncă. Fără intervenție, cred teoreticienii keynesieni, acest ciclu este perturbat, iar creșterea pieței devine mai instabilă și predispusă la fluctuații excesive. Menținerea scăzută a ratelor dobânzii este o încercare de stimulare a ciclului economic prin încurajarea întreprinderilor și a persoanelor fizice să împrumute mai mulți bani. Atunci când împrumuturile sunt încurajate, întreprinderile și persoanele fizice își măresc adesea cheltuielile. Această nouă cheltuială stimulează economia. Scăderea ratelor dobânzii nu duce întotdeauna direct la îmbunătățirea economică.
Economiștii keynesieni se concentrează pe ratele dobânzilor mai mici ca soluție la problemele economice, dar în general încearcă să evite problema legată de zero. Pe măsură ce ratele dobânzilor se apropie de zero, stimularea economiei prin scăderea ratelor dobânzilor devine mai puțin eficientă, deoarece reduce stimulentul de a investi mai degrabă decât deține pur și simplu bani în numerar sau înlocuitori apropiați, precum trezoreriele pe termen scurt. Manipularea ratei dobânzii poate să nu mai fie suficientă pentru a genera o nouă activitate economică dacă nu poate stimula investițiile, iar încercarea de a genera redresare economică se poate opri complet. Aceasta este cunoscută ca o capcană de lichiditate.
Mulți deceni ai Japoniei din anii 90 au considerat că mulți sunt un exemplu al acestei capcane de lichiditate. În această perioadă, ratele dobânzilor din Japonia au rămas aproape de zero, dar nu au reușit să stimuleze economia.
Atunci când scăderea ratelor dobânzii nu dă rezultate, economiștii keynesieni susțin că trebuie folosite alte strategii, în principal politica fiscală. Alte politici intervenționiste includ controlul direct al ofertei de forță de muncă, schimbarea ratelor de impozitare pentru a crește sau a reduce în mod indirect oferta monetară, schimbarea politicii monetare sau introducerea controalelor asupra ofertei de bunuri și servicii până la restabilirea ocupării și cererii.
Compararea conturilor de investiții Denumirea furnizorului Descrierea divulgatorului de publicitate × Ofertele care apar în acest tabel provin din parteneriate de la care Investopedia primește compensații.